7/44 Cambodgia. Întâi l-au omorât pe tata. Povestea unei fetițe din Cambodgia – Loung Ung

Povestea lui Loung Ung (autoarea)
“Întâi l-au omorât pe tata” este prima carte din trilogia ce prezintă viața autoarei în perioada 1975 – 2003.

“Născută în familia cu șapte copii a unui înalt funcționar guvernamental, Loung Ung a dus o viață privilegiată în capitala Cambodgiei, Phnom Penh, până la vârsta de cinci ani. Apoi, în aprilie 1975, armata khmerilor roșii ai lui Pol Pot a năvălit în oraș, forțând familia lui Ung să fugă și, în cele din urmă, să se împrăștie. Loung a ajuns într-o tabără de muncă pentru orfani, unde a fost pregătită să devină copil-soldat.” (coperta cărții)

Sinopsis carte
Cambodgia, colonie franceză, devine independentă în 1953. Multe grupări naționaliste se ridică împotriva conducerii și cer diverse reforme. Printre aceste grupări se numără khmerii roșii, o organizație comunistă secretă.

În 1975 khmerii roșii preiau puterea guvernului cambodgian și de aici începe teribila poveste din paginile acestei cărți, povestită prin ochii unei fetițe de 5 ani.

”- Nu înțeleg…Ce înseamnă toate astea? îi rog eu să îmi explice.
Ei mă privesc, dar nu rostesc niciun cuvânt. Ieri jucam șotronul cu prietenele mele. Azi fugim din calea soldaților gata să tragă în noi cu arma.”

”Între anii 1975 și 1979, prin execuții, înfometare, boli și muncă forțată, khmerii roșii au ucis sistematic doua milioane de cambodgieni, aproape un sfert din populația țării. Aceasta este o relatare despre supraviețuire, a mea și a familiei mele. Deși evenimentele menționate constituie doar experiența mea, povestea oglindește soarta a milioane de cambodgieni. Dacă ați fi trăit în Cambodgia în acea perioadă, aceasta ar fi și povestea voastră.” – Nota autoarei.

Impresii
Te torturează sufletește această carte și orice înaintare în acțiune e sinonimă cu un fel de auto-sadism. Am citit cărți dure, dar parcă toate mi-au oferit și bucăți de răgaz, au presărat câte o gură de aer și de normal ici-colo sau puțin spațiu să procesez emoțional povestea și să mă încarc cu puterea de a continua. ”Întâi l-au omorât pe tata” nu o face. Începe blând, prezentând viața frumoasă, liniștită și plină de iubire a familiei Ung. Ulterior însă, după precipitarea evenimentelor, fiecare rând e de o intensitate halucinantă și continuă așa fără oprire. Nu te lasă să îți revii din șoc, nu te lasă să te agăți de nimic. Doar foamete, haos și teroare. Am simțit cartea asta ca pe un abuz psihic; cu atât mai mult cu cât știam că este o carte de memorii și nu o ficțiune istorică. Ba chiar, într-o noapte, am scos-o din cameră pentru că nu mai suportam să știu că-mi veghează somnul, cu tot răul pe care îl conține.

Citesc repede cărțile, dar de data asta am avut nevoie de peste 2 luni de zile, căci după fiecare 2 capitole mă simțeam bolnavă și îmi juram ca nu mă mai ating de ea.

Dacă mă întrebi de ce am continuat nu știu exact să îți răspund. M-a chinuit emoțional, m-a tulburat până la panică fizică și totuși nu am cedat, cu un fel de încăpățânare pe care nu mi-o pot explica decât ca pe un fel de formă de… vină.

Vina de a întoarce capul și de a închide ochii. Dacă personajele au putut să treacă în viața lor reală prin asemenea încercări dureroase, am simțit că le sunt cumva datoare să rezist și eu doar citind câteva rânduri într-o carte. Măcar atât să fac. Să fiu martora poveștii lor. Să îi văd. Să îi aud. Să nu fug.

A răscolit însă toate ancorele din mine, mi-a dat peste cap tot ce părea pământ ferm sub picioare, mi-a creat o stare de amețeală, o nevoie de a mă agăța cu toată puterea de tot ce e bunătate, frumusețe, armonie.

”În ce-a de-a treia zi știm de-acum cu toții că s-a întâmplat ceea ce ne-am temut cel mai tare (…) khmerii roșii îmi omoară familia luându-i unul câte unul. Mă doare burta atât de tare, că-mi vine s-o spintec și să scot otrava aia afară. Îmi tremură tot trupul de parcă răul mi-a pătruns înăuntru, și-mi vine să urlu, să mă izbesc cu pumnii în piept, să-mi smulg părul din cap.”

Ei sunt membrii familiei Ung, cei care au supraviețuit și cei care nu, iar conform datelor de la începutul cărții, aceasta este vârsta lor în momentul în care khmerii roșii au preluat conducerea.
Părinții: Ung, Sem Im (tatăl) și Ung, Ay Choung (mama).
Copiii:
Meng – 18 ani;
Khouy – 16 ani;
Keav – 14 ani;
Kim – 10 ani;
Chou – 8 ani;
Loung – 5 ani;
Geak – 3 ani;

”Mama se scoală înaintea tuturor a doua zi dimineața. Are fața buhăită, ochii înroșiți și umflați, încât abia mai vede. Chou îi dă mamei din puțina mâncare rămasă, dar nici de aia nu se atinge. Ies și eu pe trepte și visez cu ochii deschiși cum era viața noastră la Phnom Penh pe vremea când eram fericită. Ma stăpânesc și nu-mi îngădui să plâng, pentru că dacă încep o să fiu pierdută pe vecie. Trebuie să fiu puternică.”

“Nici nu știu cum arată, dar dacă Pol Pot e conducătorul Ankarului, atunci el e răspunzător pentru toate nenorocirile din viața noastră. Îl urăsc pentru că mi-a distrus familia. Simt o ură atât de puternică, încât mi se pare că ura asta e o ființă vie. Șerpuiește și se zvârcolește în capul stomacului și crește mare, tot mai mare. (…) Sunt un copil, n-am nici șapte ani, dar, într-un fel sau altul, o să-l omor pe Pol Pot. Nu-l știu, dar sunt sigură că e cel mai gras și mai scârbos șarpe de pe pământ. Sunt sigură că în trupul lui trăiește un monstru.”

”Mintea mi se zvârcolește de durere și furie. Durerea din stomac e și mai sfâșietoare. Durerea zvâcnește de parcă se hrănește cu intestinele mele”

*

”Cambodgia este o țară foarte frumoasă, cu temple minunate și plină de dragoste și împlinire în istoria ei. Minunile sunt, din nefericire, la propriu și la figurat, minate. Regimul lui Pol Pot s-a bucurat de un sprijin deschis din partea regimului comunist de la București (de altfel, singurul lider comunist care a vizitat Cambodgia a fost Nicolae Ceaușescu), care le-a livrat lor și aliaților vietnamezi tone de mine antipersonal, fabricate la Zărnești. Astfel, printr-o complicitate pe care ar trebui să ne-o asumăm, parte din câmpurile morții ale Cambodgiei sunt fabricate în Republica Socialistă România.” Marius Oprea în Prefața cărții

**

Coperta anunță că ”Întâi l-au omorât pe tata” a fost ecranizată de Angelina Jolie și că filmul este disponibil pe Netflix. Nu mai am puterea de a îl urmări, chiar de ar fi să fie o experiență mai puțin agonizantă decât cartea.

Atât. Nu simt că pot să spun ceva mai mult. Cartea asta e un urlet înfiorător de durere, un strigăt disperat după umanitate, o nevoie acerbă de a învăța din istoria și din trecutul nostru și de a nu mai lăsa răul să se repete.

Întâi l-au omorât pe tata. Povestea unei fetițe din Cambodgia – Loung Ung, traducere din limba engleză Alfred Neagu și Junona Tutunea, Grupul Editorial Corint

***

O lectură mult prea intensă, de o duritate pe care am să mă străduiesc să nu o mai găsesc egalată în niciuna dintre viitoarele cărți din cadrul proiectului. Sper ca data viitoare să ne oprim într-o bucată de lume și de timp care să ne aducă o poveste mai plină de liniște și pace.

Spor la citit și la descoperit,
Andra🍂

Text: Andra Staicu
Instagram: casa_din_cuvinte
Facebook: Casa din cuvinte

Acest blog este protejat de Legea Drepturilor de Autor. Preluarea pentru uz personal sau comercial a textelor se poate face numai cu acordul scris al autorului și menționarea sursei prin link. 

2 thoughts on “7/44 Cambodgia. Întâi l-au omorât pe tata. Povestea unei fetițe din Cambodgia – Loung Ung

Add yours

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

Website Powered by WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: