Misterioasa propunere a bărbatului cu chip schimbător

Lise se gândi că așa, pur și simplu, ea nu putea să îi promită nimic. Avea nevoie de timp de gândire. Timp de gândire pe care el nu-l oferea. În dimineața aceea Babai îi apăruse în vis și o avertizase că o asemenea întâlnire va avea loc. Știa că urmează să se întâmple și știa că răspunsul la acestă propunere îi va decide întreaga soartă. Ce nu îi spusese însă Babai era ce ar fi trebuit să facă. Ar fi vrut, evident, să fie acordată la o frecvență mai înaltă. Cine nu și-ar fi dorit asta? Se zice că dacă frecvența este destul de înaltă poți să auzi îngerii, ba chiar îi și poți vedea întrupându-se. Bărbatul îi oferise multe posibilități, doar timp de gândire nu. Totul trebuia realizat chiar acum, aici, în acest moment ea trebuia să decidă.

Începuse să se panicheze și nu mai putea gândi logic, picioarele parcă o trădau și nu își dorea decât să fugă. Da, cu cât se gândea mai mult cu atât fuga începea să i se pară cea mai bună decizie. O să fugă înapoi în casa ei, o să se asigure că a închis bine toate ușile și toate geamurile, ba chiar o să tragă și draperiile și o să se ascundă în patul protector cu o cană de ceai cald și o carte bună. Cărțile o așteptau de ceva vreme pe noptieră. Trebuia să le citească. Era deja prioritar!

Ca și cum îi putea citi gândurile, el îi spuse calm:

– Iarăși vrei să fugi?

Lise, zăpăcită, speriată, îl rugă să repete întrebarea.

– Mă gândeam, zise el, că iarăși fugi de propria ta măreție. Tot timpul îți este frică de ea.

– Poate că nu caut nicio măreție. Poate tot ce îmi doresc eu este normalitate. Nu vreau să aud îngerii vorbind, nici să citesc gândurile celor din jur, nu vreau să înțeleg Timpul și Adevărul, nu vreau să știu tot ce a fost și tot ce va să vină.

– Nu vrei să simți Iubirea? Iubirea izvor, iubirea foc? Să simți cum e să fii imens, să fii totul? Să fii o floare, o frunză, o albină…o pisică? Poate îți plac pisicile, zise el glumeț și fața i se însenină.

Lise zâmbi și ea ușor. Era un bărbat frumos. Abia acum își dădea seama. Până acum fusese prea șocată de propunerea lui. Cu cât se uita mai mult la el, începea să creadă că se transforma, deși nu avea nicio dovadă clară în acest sens. I se părea că îl găsește însă din ce în ce mai atractiv. Încerca să își amintească cum arătase acum 15 minute când o abordase și se așezase la masa ei. Oare tot așa de mari și de albaști avusese ochii? Părul la fel de lung? Se sperie, nu își putea aduce aminte nimic. Auzea cuvintele, vedea ce văzuse, dar chipul lui era parcă mereu nedeslușit în amintirea ei. Se schimbase el oare? Se adaptase oare dorințelor ei?

Frica o copleși din nou și simți impulsul de a fugi spre casă, de a se îngropa în realitate. Da, o doză mare de realitate îi trebuia, pentru că toată povestea asta o înspăimânta cumplit și avea senzația acută că își pierde mințile. Lucruri reale, lucruri reale, Lise căuta cu frenezie în minte lucrurile reale, palpabile: 1. Mâine are termen limită pentru poiectul A515. Are întâlnire cu clienții de la ora 10.00 și trebuie să…

– Termenul expiră Lise, o readuse în prezent vocea lui. Mi-aș dori mult să accepți. Nu oricine poate fi acordat la o frecvență așa de înaltă atât de ușor cum se poate în cazul tău. Ești specială pentru noi. Transformarea ta ne-ar ajuta. Din păcate, ți-am zis, nu îți pot spune mai multe, dar vei afla tot ce se poate afla imediat după aceea.

Ea stătea nemișcată. Avea senzația că gândurile îi înghețaseră și că nu era capabilă decât să respire. Parcă și respiratul îl făcea cu greutate.

-Uite, am să îți zic sincer, continuă el, ești specială, dar nu ești unică. Dacă refuzi, noi putem căuta mai departe. Dar eu, personal, mi-aș fi dorit să fii tu aceea. Te urmăresc de ceva vreme. Știi.. trebuie să vă urmărim înainte de a face propunerea, să stabilim înainte ce fel de oameni sunteți și dacă puteți face față misiunii.  M-am obișnuit cu tine – zâmbi trist. Dacă nu accepți va trebui să plec și să nu te mai deranjez în viitor. Asta e protocolul. Însă, mi-ar părea foarte rău să nu te mai văd. Nu știu dacă înțelegi…

Lise continuă să stea înmărmurită, deși în mintea ei sutele de gânduri se eliberaseră  acum din înghețare si se izbeau frenetic unele de altele.

-Acceptă! îi zâmbi el din nou. O să îți placă, o să fii ca o zână bună, o să simți suferința altora și o să cauți să le oferi alinare, o să simți bucurie și tot ce înseamnă emoție umană, toate în același timp și ele o să se transforme apoi în emoție Divină. O să poți să zbori, o să fii vânt, o să fii pajiște înflorită, o să fii bătrân și copil. O să fii baobab și salcie și val. O să fii zâmbet, o să fii lacrimi. O luminiță aici, un foc acolo, o să fii în tot și în toate, o să îi simți pe toți și pe toate. O să cunoști totul.  Acceptă Lise, îți ofer Cunoașterea. Cunoașterea Absolută după care toți tânjesc. Răspunsul răspunsurilor la toate întrebările care au fost și care vor veni.

Lise se așeză pe scaun. Simțea cum nu mai e stăpână pe picioarele și pe corpul ei. Mi se face rău – gândi. Întinse mâna după ceva dulce, orice ar putea găsi pe masa plină.  Apucă un măr, roșu, mare și rotund. Îi putea simți deja gustul. Mușcă cu poftă din fruct și apoi privi în ochii lui albaști.

– Acceptă! îi zâmbi el.

Text: Andra Staicu
Fotografie: Unsplash.com / Greg Rakozy

facebook.com/casadincuvinte

Acest blog este protejat de Legea Drepturilor de Autor. Preluarea pentru uz personal sau comercial a textelor se poate face numai cu acordul scris al autorului și menționarea sursei prin link. 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

Website Powered by WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: