Un fenomen ciudat are loc de ceva vreme. La lăsarea întunericului o ceață densă pare să fie responsabilă pentru dispariția din diverse localități și apoi apariția la Valea Pietrelor a unor mașini și a pasagerilor lor. Respingând teorii ale conspirației despre experimente guvernamentale sau idei sugerând semnale extraterestre - Ana, jurnalist, și colegul ei Daniel... Continue Reading →

Începuse să burnițeze mărunt și se lăsase ceața. Era noapte, iar autostrada cufundată în beznă. Mașina lor înainta cu greu. Nu era aglomerat, dar la intervale totuși scurte de timp apăreau alte mașini luminând întunericul. Veneau din sens opus și scăldau șoseaua într-o lumina albă ce se strecura printre despărțitoarele de drum și se împrăștia apoi sub... Continue Reading →

În curând o sa urce și ei pe scenă. Au trecut 3 săptămâni de când i-am auzit pentru prima oară și tot atâta timp de când i-am văzut colorându-mi sentimentele cu sunetele de la capătul microfonului. Acum poate credeți că sunt metaforică, dar eu vorbesc cât se poate de serios: muzica lor se transformă în... Continue Reading →

Erau momente când foaia goală i se arăta atât de plină de potențialul de a fi înfrumusețată. Ce ar fi dorit să deseneze ar fi fost frunze colorate și baobabi sau chipuri de copii sau un amurg de soare. Câteodată ar fi adăugat păduri luxuriante verzi sau flori mari și roșii, ar fi făcut cascade... Continue Reading →

Mai erau 2-3 ore până la amurg. Soarele se juca cu frunzele și cu suflul calm al vântului mângâind întreaga alee cu dansul umbrelor proiectate printre crengi. Pentru că era abia început de toamnă mulți dintre copaci erau încă verzi. Verzi ca sufletul ei.  Ema rămânea un copil. Avea ochi mari și negri, ochi iscoditori, căutând... Continue Reading →

Privea din umbră. Stătea pe burtă, lipit de iarba rece. Nările îi eliberau aer cald, iar respirația, neținută în frâu, fremăta grăbită. Dinții îi erau încleștați și își simțea maxilarul încordat, gata să trosnească. Avea o singură șansă și conștiința acestui fapt îi făcea sângele să izbească cu tărie în corpul acum vibrând și gata de atac.... Continue Reading →

Lise se gândi că așa, pur și simplu, ea nu putea să îi promită nimic. Avea nevoie de timp de gândire. Timp de gândire pe care el nu-l oferea. În dimineața aceea Babai îi apăruse în vis și o avertizase că o asemenea întâlnire va avea loc. Știa că urmează să se întâmple și știa... Continue Reading →

Nu știa cum să îmbrace coala de hârtie. Nu mai scrisese de mult și cuvintele cădeau grele, imperfect aliniate, maculând puritatea foii albe. Ar fi vrut să onoreze acest nou început cu ceva mai multă sevă și substanță în carnea cuvintelor, dar nu reușea decât să se simtă ca un impostor care își autodenunță crima.... Continue Reading →