Izbrisana în slovenă, Erased în traducerea de pe HBO Go, unde am urmărit filmul, sau Fără identitate în română – este un film sloven regizat în 2018 de Miha Mazzini pornind de la una dintre cărțile scrise de el. Filmul tratează un subiect istoric ce a impactat viețile a mii de oameni: în timpul dezintegrării Republicii Socialiste Federative Iugoslavia, în data de 26 februarie 1992, Ministerul Sloven de Interne decide să șteargă din baza de date peste 25000 de cetățeni care deși locuiau pe teritoriul Sloveniei, poate de zeci de ani de zile, erau născuți însă în alte republici din RSF Iugoslavia. Mulți dintre ei nu au reușit încă să își recâștige un statut legal.
Filmul are în prim plan povestea Anei. Sinopsis-ul de pe HBO sună așa:
“La începutul anilor 1990, Ana naște la un spital local și totul decurge normal, dar este o problemă cu actele: dosarul ei nu se află în calculator. Date importante au fost șterse din cauza unei erori de software. După câteva zile, Ana se luptă cu birocrația: dacă nu este în sistem, nu are asigurare, nicio adresă permanentă și niciun copil. Este obligată cu forța să-și lase fetița nou-născută singură la spital și nu o poate vizita. Brusc, Ana este o străină deși a trăit în Slovenia toată viață ei. Ea nu există din punct de vedere legal astfel încât copilul ei este orfan. Iar orfanii sunt dați spre adopție.”
Copilul, născut în Slovenia, este înregistrat și există în baza de date. A intrat în sistem și acum face parte. Procedura e clară. Ana însă nu mai este parte a țării în care a trăit și a muncit întreaga sa viață. Este astfel dureros îndepărtată de fiica sa nou-născută fără drept de vizită până la clarificarea situației. Numai că situația tot nu se clarifică. Păienjenișul birocratic ostil împiedică acest lucru.
Filmul ne amintește mult de realitățile din propria noastră țară: birocrație, funcționari publici robotizați, comportamente îndoctrinate de ani de comunism. Aflăm cât de ușor este să rămâi izolat și orice mișcare să îți fie neutralizată de un sistem care șterge empatia. Toți se ascund în spatele legii, toți au mâinile legate, fiecare vede doar bucățica lui, rotița lui, pe care o apără așa cum îi dictează sistemul să o apere. Nimeni nu vrea să-și depășească linia clar trasată. Suntem martorii umanității diminuate de către un sistem politic care lucrează cu frica și îndoctrinarea. Eroina se zbate singură, izolată, fără sorți de izbândă, încercând să se lupte cu un monstru birocratic care îi depășește cu mult puterile. Pe alocuri aproape kafkian, cum este orice ordine prea birocratizată, totuși sistemul știe ce face – sistemul se apără pe sine însuși.
“Cineva mai inteligent ca noi două a gândit acestă procedură” este una dintre replicile din deschiderea filmului. “Ai încredere în sistem” i se zice Anei, deși acesta își pierde dreptul de a-și vedea copilul.
Doar ea, fără acte valabile, fără asigurare socială, fără posibilitatea de a face un împrumut bancar, de a conduce o mașină, fără posibilitatea de a exista. Cum niciun act nu o arată existentă, Ana poate face puține din lucrurile legate de existență, ea poate doar să supraviețuiască. Dacă stă liniștită în umbră, dacă nu e considerată un pericol, poate că va fi lăsată în pace și neluată în seamă. Doar că ea nu poate să stea în umbră, ea își vrea copilul înapoi. Din durere, cu puterea unei mame rănite, fără niciun ajutor – ea decide să lupte cu sistemul.
Filmul este bine relizat, cu tușe simple și elegante. Îți transmite exact ce trebuie să îți transmită. Mai puțin înseamnă aici, mai mult: nuanțe fine, accente doar acolo unde trebuie, fără încărcătură inutilă. Actrița se uită de multe ori fix în camera de filmat: pătrunzi direct în sufletul și în suferința ei. Cadrele sunt sugestive, simbolice, te ajută să te conectezi la poveste; mediul înconjurător, micul apartament, frigul, ceața, orașul, fac și ele parte din zbuciumul ei intern, îl completează și îl evidențiază.
Personajele sunt puține, linia de desfășurare a acțiunii este clară, tempo-ul relativ lent, însă nu deranjant. Scenele transmit. Totul pare bine gândit, foarte ancorat în real. Actorii joacă bine, sunt credibili, au figuri veridice, est-europene, recognoscibile în vecinii, prietenii, rudele noastre (fără adaosul de glamour hollywoodian). Ne este de aceea mult mai ușor să empatizăm cu întreaga acțiune. Menționez rolul necunoscutului bosniac, deși un rol secundar și de scurtă durată în economia filmului, foarte bine jucat. Personajul este subtil și inteligent folosit, în câteva cadre reușind să accentueze întreaga poveste.
Finalul dacă nu te face să lăcrimezi, măcar un nod în gât – un mare nod în gât – tot îți lasă. Un final care mie mi s-a părut foarte încărcat emoțional și bine gândit. Sacrificiul unui părinte pentru copilul său.
O istorie care s-a petrecut în vecinătatea noastră, în timpul vieții noastre. De știut și de reamintit.
Text recenzie: Andra Staicu Credit photo: imdb.com (crop din imaginea posterului de prezentare a filmului) facebook.com/casadincuvinte Acest blog este protejat de Legea Drepturilor de Autor. Preluarea pentru uz personal sau comercial a textelor se poate face numai cu acordul scris al autorului și menționarea sursei prin link.
Casa din cuvinte 
Leave a Reply