Pe pielea ta s-au scris povești

Erau momente când foaia goală i se arăta atât de plină de potențialul de a fi înfrumusețată. Ce ar fi dorit să deseneze ar fi fost frunze colorate și baobabi sau chipuri de copii sau un amurg de soare. Câteodată ar fi adăugat păduri luxuriante verzi sau flori mari și roșii, ar fi făcut cascade sau ape tropicale și pești exotici. Ar fi desenat în culori vii, atât de frumos alăturate încât sufletul ar fi fost mângâiat nu doar de imagini, dar și de blândețea armonioasă a îmbinărilor.

De câte ori vedea o foaie goală simțea chemarea de a o înfrumuseța, și tot de atâtea ori rămânea în față ei confuză, în conflict. Căci ea nu știa să deseneze și nici nu avea răbdare să accepte schițele inferioare până când ele ar fi devenit vii și reale. Își dorea să înfrumusețeze pagina chiar atunci, nu mai târziu. Așa că nu desena, doar zăbovea cu tristețe în fața ei.

Coala își cerea un sens, își chema un scop, iar unicul mod în care putea să o ajute era să buchisească singurele desene pe care le știa a face: literele. Dacă le aranja suficient de bine în cuvinte și stări, în fraze și imagini, în povești, atunci poate urâțenia lor grafică îi va fi iertată. Și coala, deși nu va fi niciodată plăcută ochiului, își va fi primit totuși un scop.

O va ierta astfel pentru rănile albastre tăiate în carnea ei sub formă de litere grăbite. O va ierta pentru că i-a ucis pentru totdeauna posibilitatea de a fi casa unui peisaj maiestuos. O va ierta și își va primi liniștită destinul: e o coală ce conține acum suflet, suflet ce respiră prin literele strâmbe. Nu mai e doar o simplă pagină goală. 

Pe ea stă scrisă o poveste și ăsta este rostul ei: să fie locul nașterii acestei povești, să o conțină, să o transmită; indiferent cât de frumoasă sau cât de urâtă, cât de bună sau cât de rea, indiferent cât de lungă sau cât de scurtă. Ea, coala, face acum parte din creație. Și asta contează. Pe pielea ei s-au scris povești. 

Cu timpul coala va învăța să iubească basmul primit. Și va ajunge poate, într-un fel, să îl iubească chiar mai mult decât ar fi iubit vreodată baobabii sau florile mari și roșii sau apele cu pești exotici. Și nu va mai visa la ele.

Text: Andra Staicu
Fotografie: Jaredd Craig/Unsplash

facebook.com/casadincuvinte

Acest blog este protejat de Legea Drepturilor de Autor. Preluarea pentru uz personal sau comercial a textelor se poate face numai cu acordul scris al autorului și menționarea sursei prin link.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

Website Powered by WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: