Ceea ce vedeți mai jos este primul meu articol scurt și la obiect și asta e un lucru rar și, ca orice lucru rar, trebuie prețuit😅 😅.
Recomand astăzi trei seriale: două de găsit pe Netflix și unul pe Amazon Prime. Nu sunt neapărat filme speciale, dar sunt niște seriale care mie mi-au plăcut. M-am gândit că, dacă nu le-ai văzut încă, poate că o să îți placă și ție. Suntem într-o toamnă cenușie, în izolare, așa că avem undă verde la puțin escapism cinematografic!
👓 Trinkets (Netflix, 2019 & 2020)

Să îți fac cunoștință cu cele trei protagoniste ale serialului: Elodie, Moe și Tabitha.
Elodie și-a pierdut mama și e nouă în oraș; Moe e deșteaptă și puternică, dar provine dintr-o familie cu probleme; viata Tabithei pare perfectă – e bogată, frumoasă, populară.
Deși sunt colege de liceu, nu prea se plac până când nu se întâlnesc la…Shoplifters Anonimous (să traduc oare – cleptomanii anonimi?😊). O prietenie neașteptată se leagă între ele și așa începe drumul spre vindecare. Mai întâi însă fac o serie de greșeli și de mici infracțiuni din care nu mai știu nici ele cum să scape!
Mi-a plăcut intriga, prietenia lor și felul în care se mișcă acțiunea. Serialul e relaxant, te prinde, te atașezi de fete și savurezi cu plăcere poveștile și întâmplările prin care trec.
☆20 de episoade / 2 serii
🚀 Away (2020, Netflix)

Prima misiune spre Marte; un echipaj internațional format din cinci astronauți (UK/Ghana, India, Rusia, China) și căpitanul american Emma Green (Hilary Swank).
O punere în scenă altfel a călătoriei în spațiu. Filmul vorbește despre sacrificii și despre iubire – în toate formele și nuanțele ei. Descoperim povești de viață care aduc sentimente și trăiri intense – îți ții respirația de câteva ori și te mai lupți cu câte o lacrimă.
De data asta nu urmărim doar astronautul (eroul neînfricat), ci în prim plan este omul (așa imperfect cum e el).
☆10 episoade
🔥 Mici focuri pretutindeni (2020, Amazon Prime)

Elena Richardson (Reese Witherspoon) locuiește cu soțul și cei patru copii într-un orășel plin de reguli unde totul este pus la punct, ceea ce se potrivește perfect cu personalitatea ei perfecționistă. Liniștea îi este tulburată însă când în oraș apar Mia (Kerry Washington) și fiica sa Pearl. Elena le găzduiește drept chiriași și de aici intriga se complică. Avem mai multe planuri și mai multe povești. Cert este că din toate aceste fire narative trebuie să răspundem la o singură întrebare: cine a dat foc casei familiei Richardson?
Am citit mai întâi cartea, dar filmul mi-a plăcut parcă mai mult. Deși începe clișeic, cu fiecare episod devine mai profund.
Principala temă e iubirea maternă și sacrificiile făcute în numele ei. Avem o comparație între două abordări diferite de viață – ”ce se cade”, perfecționism, reguli vs. artă, boem, neprevăzut. Ambele au plusurile, dar mai ales minusurile lor atunci când sunt folosite ca abordări unilaterale, neechilibrate.
☆8 episoade.
Acestea fiind spuse, nu pot decât să mă retrag repejor din fața ecranului, așa cum am promis și să îți urez vizionare plăcută! 😊
Ai văzut serialele de mai sus? Spune-mi dacă ți-au plăcut!
Spor la descoperit,
Andra🌿
Content writer: Andra Staicu Imaginea principală: Mason Kimbarovsky / Unsplash Instagram: casa_din_cuvinte Facebook: Casa din cuvinte Acest blog este protejat de Legea Drepturilor de Autor. Preluarea pentru uz personal sau comercial a textelor se poate face numai cu acordul scris al autorului și menționarea sursei prin link.
am auzit de ele in treacat si parca era cat pe ce sa vizionez away 😀
LikeLiked by 1 person