[13/44 Lituania] Printre tonuri cenușii – Ruta Sepetys

Atunci când scriitorul are darul de a crea fără a adăuga nicio notă falsă și nicio tușă nepotrivită știi că nu îți mai rămân multe lucruri de spus. Romanul ”Printre tonuri cenușii” este atât de armonios scris încât povestea m-a transpus puternic în mijlocul evenimentelor. Am uitat că citesc, am uitat să subliniez vreun rând sau să fiu atentă la stil. Nu a existat nimic care să mă scoată din visare. Am fost pierdută în poveste și doar povestea a contat.

Ceea ce dă valoare acestei cărți nu are de-a face cu acrobații literare ieșite din comun. Nu sunt fire narative complexe, nu e un limbaj aparte, nici un stil ce se vrea original. Dar poate că tocmai din acest motiv lectura are o naturalețe și o curgere firească; e nevoie de talent să poți face lucrurile să pară simple.

Romanul face parte din categoria ”ficțiune istorică Young Adults”, deci se adresează în principal grupei de vârstă adolescent- tânăr. Am citit cu interes chiar dacă nu mai fac parte din această categorie. Da, nu găsești profunzimea din ”Zuleiha deschide ochii” al lui Guzel Yakhina, dar asta nu înseamnă că ”Printre tonuri cenușii” e un roman slab. Este, în ochii mei, un roman simplu și grațios.

Autoarea nu a încercat să-și demonstreze puterile, nu a vrut să impresioneze, căci nu despre egoul artistic este vorba aici. Ruta Sepetys are o poveste de spus și asta pare că îi ghidează fiecare mișcare, pare că este singurul lucru important; povestea se vrea rostită și vrea să ajungă la cât mai multe persoane. Întâmplările sunt în prim plan și trebuie să strălucească pentru că pornesc de la fapte reale, fapte importante pentru scriitoare (fiica unui refugiat lituanian).

sursa:imdb.com

“În 1939, Uniunea Sovietică a ocupat statele baltice Lituania, Letonia și Estonia. (…) Doctori, avocați, profesori, militari de carieră, scriitori, oameni de afaceri, muzicieni, artiști, chiar și bibliotecari, erau considerați cu toții antisovietici și erau adăugați pe o listă interminabilă, fiind programați pentru genocid. Primele deportări au avut loc în data de 14 iunie 1941. (…) Ororile îndurate de deportați au fost atroce. Prinse la mijloc între imperiul sovietic și cel nazist și uitate de lume, statele baltice au dispărut, pur și simplu, de pe hartă. Multe dintre evenimentele sau situațiile descrise în roman sunt experiențe relatate de supraviețuitori și de familiile lor, experiențe prin care, după spusele lor, au trecut mulți dintre deportații în Siberia. (…)

Pe la mijlocul anilor 1950, lituanienii s-au întors ca să descopere că sovieticii le ocupaseră casele, bucurându-se de toată agoniseala lor. (…) Pierduseră absolut totul. Deportații care s-au întors au fost tratați drept criminali de război. Au fost obligați să trăiască în zone restricționate și se aflau sub constanta supraveghere a KGB-ului, fostul NKVD. Să fi vorbit despre experiența prin care trecuseră însemna să ajungă neîntârziat la închisoare sau să fie deportați înapoi în Siberia. Drept urmare, ororile îndurate nu au fost dezvăluite, rămânând un secret hidos împărtășit de milioane de oameni. (…)

Statele baltice, Lituania, Letonia și Estonia, au pierdut mai mult de o treime din populație în timpul genocidului sovietic. (…) Până în ziua de azi, rușii neagă că ar fi deportat vreo persoană. (…)

În 1991, după cincizeci de ani de ocupație brutală, cele trei state baltice și-au recâștigat independența, în mod pașnic și cu demnitate. Au ales speranța în locul urii și au arătat lumii că, până și în cea mai întunecată noapte există o rază de lumină. Vă rog să faceți cercetări. Spuneți cuiva. Aceste trei națiuni mititele ne-au învățat că dragostea este cea mai puternică armă. Fie că e dragostea pentru un prieten, dragostea de țară, dragostea de Dumnezeu sau chiar dragostea față de dușman – dragostea ne dezvăluie cu adevărat natura miraculoasă a spiritului uman.” ( Ruta E. Sepetys în ”Nota autoarei”).

sursa:imdb.com

Pornind de la această realitate dură, autoarea creionează povestea adolescentei Lina și a familiei sale. Cartea este scrisă la persoana întâi, fata devine ghidul nostru căci vedem lumea prin ochii ei. Și ce lucruri nedrepte și inumane vedem. Dar suntem și martorii unor dovezi înduioșătoare de iubire, de umanitate, de grație în fața unui destin greu de îndurat. Unii oameni nu pot să își vândă sufletul oricare ar fi miza, iar alții o fac cu prea multă ușurință. Istoria ne zguduie…

sursa: imdb.com

”Lituania, iunie 1941: Lina, o adolescentă de cincisprezece ani, fiică de rector universitar, se pregătește să urmeze din toamnă cursurile Școlii de Arte din Vilnius, și așteaptă cu nerăbdare vacanța de vară de dinainte. Dar, într-o noapte, bubuituri amenințătoare se aud la ușă, iar din acel moment viața ei și a familiei ei se schimbă pentru totdeauna. Poliția secretă sovietică, NKVD, îi arestează pe Lina, pe mama ei și pe frățiorul ei mai mic. Cei trei sunt evacuați din căminul lor și târâți în vagoane de transportat vite, descoperind curând că destinația lor era Siberia. Despărțită de tată, Lina încearcă să strecoare indicii în desenele ei, pe care le trimite în secret, din mână în mână, sperând să ajungă în lagărul unde este el încarcerat. În această sfâșietoare și tragică poveste, Lina se luptă cu disperare pentru viața ei și a celor apropiați, cu singura armă de care dispune: iubirea. Dar oare iubirea este de ajuns ca s-o țină în viață?” (prezentarea de pe coperta posterioară a cărții)

sursa:imdb.com

Iubirea ia mai multe forme în carte, dar merită amintită relația dintre Lina și Andrius, un tânăr refugiat ca și ea. Romanul conține astfel o poveste despre supraviețuire, dar și o poveste de iubire. Relația nu e siropoasă și nici nu e adusă mai mult decât trebuie în prim plan. Ea potențează acțiunea și îi oferă veridicitate, emoție, sensibilitate.

Paginile se întorc singure; o fac datorită suspansului și a dorinței de reușită pe care o nutrești pentru cei doi îndrăgostiți, pentru mama Linei (o femeie cu un suflet plin de noblețe), pentru toți ceilalți eroi ai cărții, de care te atașezi. Povestea prinde viață pornind de la primul rând al cărții și o face atât de simplu și de natural încât filă după filă ești transpus.

Romanul a fost și ecranizat cu titlul ”Ashes in the snow”, iar imaginile inserate de mine de-a lungul acestei prezentări sunt cadre din film. Din păcate nu l-am vizionat așa că nu pot face o paralelă carte-film și nu pot adăuga mai multe din această perspectivă. Dacă ai văzut ecranizarea poți să ne spui în comentarii impresia ta.

”Printre tonuri cenușii” te mișcă pentru că în paginile ei pulsează o poveste vie, o bucată de istorie ce se vrea neapărat spusă și pe care autoarea ne roagă să o transmitem mai departe. ”Vă rog să faceți cercetări. Spuneți cuiva.” Mă gândesc că cel mai simplu mod în care putem face asta este să citim și să vorbim despre carte.

Printre tonuri cenușii, Ruta Sepetys, traducerea Gabriela Stoica, București, Editura Epica, 2014

Spor la citit și la descoperit!
Cu drag,
Andra🌾

Text recenzie: Andra Staicu
Facebook: Casa din cuvinte
Instagram: @casa_din_cuvinte

Acest blog este protejat de Legea Drepturilor de Autor. Preluarea pentru uz personal sau comercial a textelor se poate face numai cu acordul scris al autorului și menționarea sursei prin link. 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

Website Powered by WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: