[15/44 Australia] Florile pierdute ale lui Alice Hart – Holly Ringland

Termin de citit ”Florile pierdute ale lui Alice Hart” și îmi trec degetele peste coperta minunată. Florile, fonturile, culorile sunt cele care m-au chemat inițial, ele sunt cele care m-au făcut curioasă. Vizualul cărții se îmbină armonios cu lirismul scriiturii, cu trăirile și simbolurile poveștii.

Sinopsis. Despre poveste
Călătoria începe pe malul mării, continuă în câmpuri fermecătoare cu flori australiene și ajunge apoi în ținutul deșertic al nisipului roșu. Furtuna cu fulgere de pe malul mării, ploaia interminabilă cu inundații de la ferma de flori, focul din deșert, toate se vor dovedi portaluri pentru a înainta.

Dar mă grăbesc. Să începem însă, așa cum e firesc, cu începutul:

”Alice Hart, o fetiță de nouă ani, stătea la birouașul său de lângă fereastră, în casa lor de lemn din capătul aleii, și își închipuia cum ar putea să-i dea foc tatălui ei.” (…) ”Deși de la nord-est venea o adiere sărată dinspre Pacific, Alice simțea miros de fum, pământ și pene arse.”  

Un debut ce intrigă și o intrare măiastră în acțiune (te las să descoperi; s-ar putea să fie și o doză de abstract implicată, poate și o carte despre pasărea Phoenix și alte mituri despre foc; în același timp, s-ar putea ca momentul unei tragedii chiar să se apropie vertiginos de familia fetei.)

Alice, personajul principal al poveștii, este o fetiță plină de imaginație și de curiozitate, ce crede în magia cărților și a grădinilor cu flori. În același timp însă, Alice este un copil ce trăiește intens trauma violenței domestice din familia sa, martor tăcut al bătăilor pe care le îndură cu stoicism firava și frumoasa sa mamă.

Când evenimentele se precipită și necazul lovește familia Hart, micuța va părăsi casa de pe malul mării și va locui la ferma de flori a bunicii sale. Urmărim viața lui Alice și suntem martori la încercările prin care ea trece, căci la maturitate umbrele trecutului se trezesc. Trauma ce a împovărat umerii ei micuți de copil, o însoțește în viața de adult și îi influențează trăirile și alegerile. Întrebarea la care autoarea ne invită să aflăm răspuns este: va găsi oare Alice puterea de a se elibera?

*

”Femeilor care se îndoiesc de valoarea și de forța poveștilor lor”

În spatele cortinei
Sunt câteva simboluri și teme de descoperit în universul cărții, iar cele trei de mai jos cred că merită amintite. Poate o să te ajute să afli dacă rezonezi cu povestea și dacă îți dorești să citești cartea.

🌾Violență domestică și traumă

Alice este chemată să afle cine este și să întrerupă șirul de abuzuri din istoria familiei sale.

Traumă transgenerațională, destine legate în timp, alegeri. Cum să recunoști că repeți povestea de viață a înaintașilor și cum să preiei controlul pentru a îți scrie propria ta poveste? Violența din copilărie este umbra ce o însoțește pretutindeni; va putea oare Alice să fie persoana care rupe lanțul? Trauma se cere din ce în ce mai insistent vindecată dacă își dorește ca prezentul să nu devină un fel de trecut perpetuu din care nu se mai poate evada.

🌾Limbajul florilor și limbajul emoțiilor

Fiecare capitol al cărții poartă numele unei flori australiene și fiecare floare primește în preambulul capitolelor câteva rânduri dedicate. Aflăm astfel care este simbolul pe care îl poartă, dar și descrierea florii, denumirea științifică și locul de proveniență sau, acolo unde este cazul, cum poate fi folosită în scopuri medicinale. De exemplu, semnificația stejarului de deșert este ”renaștere”, a orhideei cu cioc roșu ”dorință de a poseda”, a arbustului felinar ”speranța mă poate orbi”, semnificația florii de banksia este ”captivitate”, în timp ce grozama amară simbolizează o ”frumusețe otrăvită”, crinul de vanilie este un ”mesager al dragostei” (etc.).

Ideea creării unui limbaj al florilor a apărut inspirată de vechiul limbaj victorian. În timpul reginei Victoria florile se foloseau ca mesager al sentimentelor mai ales atunci când lucrurile erau ceva mai dificil de exprimat în cuvinte. Se foloseau pentru a transmite sentimentele de afecțiune, dar și mesaje agresive (acestea din urmă erau exprimate prin flori otrăvitoare). Limbajul victorian a avut un succes uriaș, răspândindu-se în întreaga Europă. Era atât de popular încât majoritatea oamenilor aveau în casă dicționare cu semnificațiile florilor, pentru a putea vorbi între ei în acest mod.

Holly Ringland a decis să creeze pentru ”Florile pierdute ale lui Alice Hart” un limbaj special al florilor folosind flori autohtone australiene (acțiunea cărții are loc în Australia). Florile australiene însoțesc și dau sens poveștii lui Alice pe întreg parcursul cărții. Atunci când propria voce nu o mai ajută, fetița primește cadou acest limbaj magic pe care să îl folosească când nu poate rosti cuvintele dorite. Astfel Alice învață limbajul florilor australiene ca modalitate de a exprima emoțiile prea greu de transmis, pentru ea, prin cuvinte.

Femeile de la ferma de flori autohtone Thornfield -unul din locurile mele favorite din carte și locul în care povestea lui Alice se scrie pentru o perioadă de timp- sunt femei care iau toate cuvintele lor nerostite și toate durerile lor nevindecate și le amestecă cu pământ, apă și semințe. Din trecutul lor întunecat înflorește astfel un adevărat paradis al florilor. Ferma este acest loc sigur, în care femeile abuzate încercă să se regăsească și să se vindece împreună, găsindu-și pentru o perioadă de timp un scop și avându-se alături una pe alta. Camaraderia și mai ales frumusețea peisajului sunt duios puse în scenă.

*

M-a bucurat o descoperire interesantă! Mi-a venit așa, într-o doară, să caut online ce însemnă numele autoarei (Holly) în dicționarul victorian. Holly este un copăcel ornamental. Spre marea mea surprindere am găsit răspunsul; simbolul său este nici mai mult nici mai puțin altul decât…”fericire domestică”! Cât de interesant e asta, într-o carte despre violența domestică, atunci când autoarea a avut și ea legătură cu acest lucru în trecut!? Pe mine m-a încântat izul detectivistic al descoperirii!

🌾Înțelege-ți povestea personală și descoperă-ți propria voce

Trebuie să vorbim despre violență -declara autoarea într-un interviu- trebuie să vorbim deși până acum am ținut poveștile ascunse. Le-am ținut ascunse, de secole, de rușine sau de frică. Vocile victimelor au fost reduse la tăcere iarăși și iarăși. Chiar și acum întâlnim întrebări neiertătoare precum: ”păi și de ce a stat să o bată? De ce nu a plecat?” Lipsa de empatie și de înțelegere a ceea ce înseamnă trauma și stresul posttraumatic pe de o parte, și frica și rușinea de a vorbi despre asta, pe de altă parte, au transformat acest subiect într-o rană dureroasă, tabu, de dus în tăcere.

Autoarea, care poartă cu ea amprenta dureroasă a violenței, crede că cel mai bine este să îți privești în față trecutul și istoria de viață, să nu le negi, să nu le ascunzi și să nu fugi de ele. Chiar dacă rana sufletească va rămâne în timp, nu trebuie să crezi că nu poți să îți găsești drumul în viață. Atunci când îți asumi propria poveste te eliberezi din închisoare. Înfruntă trauma -sfătuiește autoarea- recunoaște că s-a întâmplat și, în același timp, continuă să îți trăiești viața într-un mod frumos urmându-ți visele oricum.

E important să îți găsești vocea și să îți spui povestea – acesta este mesajul care a stat la baza scrierii acestei cărți.

Mici nemulțumiri
Trebuie să fiu obiectivă și să menționez și părțile care nu m-au încântat. Aș începe cu gradul de lirism care, pentru mine, a fost pe alocuri puțin cam prea dulceag. Ceva cam multe detalii nu neapărat necesare în descrieri. De asemenea, acțiunea este câteodată manipulată -niciodată foarte mult totuși- de așa manieră încât să servească scopului poveștii. Și când asta se întâmplă puțin cam des, când pare că autorul fuge cam mult după simboluri și sincronicități care uneori sunt la limita verosimilului, se pierde puțin din autenticitatea scrierii. Nu vreau să văd cum scriitorul mișcă piesele în fundal, vreau să mă pierd în poveste și ea să mă țină aproape prin armonia și echilibrul ei.

Concluzii
Una peste alta, ”Florile pierdute ale lui Alice Hart” este o carte care cred că îți va plăcea; e scrisă cu mult suflet și, de aceea, o recomand.

Romanul, un debut, s-a bucurat de succes internațional devenind bestseller și fiind tradus în peste 30 de țări. Ceva din stilul de scriere m-a dus cu gândul la ”Acolo unde cântă racii” al Deliei Owens. Un serial TV urmează să apară.

„Un tur de forță plin de imaginație care aduce laolaltă teme precum dragostea și pierderea, violența în familie și salvarea, magia și arta povestirii, toate impregnate de singurătatea și frumusețea sălbatică a peisajului australian.“ – Weekly Times

*

Apa dulce, fără strop de sare, a uluit-o. Ochii nu o usturau. A dat aerul afară, făcând bulbuci, și i-a privit cum se ridică la suprafață și se sparg. Auzea cum îi bate în urechi inima râului. Cândva tatăl ei îi spusese că orice apă se duce până la urmă în același loc. Și i-a venit în minte o altă întrebare: ar putea oare să înoate în josul râului, prin timp, tot drumul până acasă?”

Alice avea să-și aducă aminte de ziua aceea drept una care i-a schimbat irevocabil viața, deși i-au trebuit douăzeci de ani ca să își dea seama de asta: viața este trăită pe măsură ce mergi înainte, dar e înțeleasă doar privind înapoi. Nu poți înțelege situația în care te afli dacă ești în mijlocul ei.”

”Până a ajuns la șapte ani, trupul lui Alice atârna greu de atâtea întrebări fără răspuns. Îi umpleau tot pieptul.”

”Apoi doctorița a apăsat capătul rece al stetoscopului pe pieptul lui Alice și a ascultat. Oare auzea întrebările dinăuntrul ei? Oare avea să-și ridice privirea brusc și să-i dea răspunsurile pe care nici nu era chiar sigură că vrea să le audă? A început să simtă frica în stomac.”

”Alice și-a închipuit că o bibliotecă trebuie să fie o grădină liniștită cu cărți, în care poveștile cresc asemenea florilor.”

”În preajma lui, te simțeai de parcă ai fi fost afară, lipsit de adăpost, în toiul unei furtuni, cu ochii mereu ațintiți spre cer.”

”Februarie era o lună tare confuză pentru toată lumea de la Thornfield. Vânturi puternice, de vară, suflau dinspre nord-vest și făceau prăpăd, amenințând să distrugă câmpurile de flori și să dărâme solariile și gradina de zarzavaturi. Zilele cu călduri uscate și vânturi sălbatice erau greu de îndurat; ele răscoleau praful și cenușa lucrurilor de mult uitate, deschideau răni vechi și reînviau povești nespuse de pe unde se ascundeau – unghere, vise uitate sau cărți neterminate.”

”Trecutul are un mod ciudat de a scoate noi vlăstare.”

*

O informație importantă adăugată probabil de editură la sfârșitul cărții: ”Dacă sunteți victimele violenței domestice, există și în România un număr unic de contact, 0800.500.333,  pentru a semnala situații de violență domestică, trafic de persoane, discriminare de gen sau discriminare multiplă, reglementat de Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie. Acest serviciu este asigurat 24/24 ore, 7/7 zile. Numărul este apelabil gratuit din orice rețea cu acoperire națională.”

Alte detalii în acest sens pe site-ul Agenției Naționale pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați – http://www.anes.gov.ro

Florile pierdute ale lui Alice Hart, Holly Ringland, traducere din engleză și note de Sânziana Dragoș, Humanitas Fiction (Colecția Raftul Denisei), București, 2020.

Text: Andra Staicu
Facebook: Casa din cuvinte
Instagram: @casa_din_cuvinte

Acest blog este protejat de Legea Drepturilor de Autor. Preluarea pentru uz personal sau comercial a textelor se poate face numai cu acordul scris al autorului și menționarea sursei prin link. 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

Website Powered by WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: