Mi-am propus să citesc 44 de cărți scrise de autori din 44 de țări diferite. Care este povestea proiectului și de ce m-am simțit atrasă de această idee poți afla AICI
*
Astăzi ne oprim pe pământ african, fascinați de magia unei cărți ce îngemănează cu măiestrie cruzimea întâmplărilor evocate cu poezia unui limbaj deosebit de liric.
“Tot ce e viu, în Kulumani, e pregătit să muște. Pasările ciugulesc cerul, crengile sfâșie norii, ploaia mușcă pământul, morții își folosesc dinții ca să se răzbune pe soartă.”
Din rândurile acestei cărți picură sânge. Duritatea întâmplărilor și limbajul sublim se contopesc într-un roman alegoric. Cartea pornește de la fapte reale: în 2008 în nordul Mozambicului atacurile leilor provoacă moartea locuitorilor unei regiuni îndepărtate; vânători sunt trimiși să asigure protecția. Autorul preia apoi frâiele imaginației și ne poartă într-o poveste-parabolă despre natura umană, despre condiția femeii și despre nevoia de a evada cu orice preț.
Pe fundalul conflictului dintre om și animal, modern și tradiție, religie și superstiții, se construiește povestea lui Mariamar (mar-mare; amar-a iubi). Povestea nu e doar a ei, e a furiei de a fi femeie într-o societate puternic patriarhală – supusă abuzurilor, invizibilă, nesemnificativă, fără speranță și posibilitate de a evada; captivă în casa, comunitatea, lumea în care te-ai născut. Ca să te eliberezi, singurul lucru ce pare că îți rămâne de făcut e să scoți la iveală animalul ce trăiește în interior.
“Înțelept e licuriciul care folosește întunericul ca să se aprindă. – Proverb din Kulumani
Două voci se succed capitol după capitol, construind narațiunea, cea a lui Mariamar și cea a vânătorului trimis să ucidă leii; un joc al perspectivelor: vânător – pradă.
O poveste asemenea unui coșmar – întâmplări morbide, grotești construiesc realitatea locuitorilor din Kulumani. Ești prins ca într-o transă în lumea de aici, captiv într-un vis plin de teroare, căci frica e țesută în fiecare rând. Lumea spiritelor se întretaie permanent cu realitatea creând un halucinant teatru de umbre. Artefacte magice și totem. Credințe, superstiții și forțe supranaturale. Lei, oase și sânge.
O proză cu miez de poezie – o scriitură sublimă, ce curge atât de fluid încât simți cuvintele mângâind pagina, înfrumusețând-o cu fiecare rând. Îți vine să subliniezi, să încercuiești, să pui semne de exclamare sau post-it-uri colorate drept remindere. Pretutindeni. O proză cu unduiri lirice. Metaforă, mister, magie. Simbol. În spatele frazei, alt înțeles, mai amplu, mai adânc. Recitești, reconstruiești înțelesuri. Ești permanent uimit de capacitatea lui Couto de a tatua trăirilor o poezie aproape impecabilă.
🗝CITATE, IMAGINI LIRICE, PROVERBE AFRICANE
“Niciun război nu se povestește. Unde e sânge, nu sunt cuvinte.”
“De când te iubesc, lumea întreagă îți aparține. De aceea n-am apucat să-ți dau nimic. Nu fac decât să-ți înapoiez.”
“Speriată, am refuzat. Ce-mi promitea el depășea cu mult ce știam eu să visez.”
“Femeia nu răspunse. A prefera nu era un verb făcut pentru ea. Cine nu a învățat niciodată să vrea, cum ar putea să prefere?”
“Nici n-avem nevoie de dușmani. Ne suntem de ajuns noi înșine ca să ne distrugem.”
“Fericirea, obișnuia el să zică, constă în a nu face nimic: să fii fericit înseamnă să-l lași pe Dumnezeu să se întâmple și atât.”
*
Ne-am cufundat astăzi în lumea trăirilor, credințelor și superstițiilor africane din zona Mozambicului. Lăsăm acum tărâmul spiritelor în urmă și mergem înainte.
Unde o să ne poarte următoarea vizită și ce porți ni se deschid în continuare, rămâne de văzut în postarea următoare…
Spor la citit și la descoperit,
Andra 🌿
Confesiunile leoaicei, Mia Couto, traducerea din limba portugheză de Simina Popa, Editura Polirom, 2017
Content writer: Andra Staicu Instagram: @casa_din_cuvinte Facebook: Casa din cuvinte Acest blog este protejat de Legea Drepturilor de Autor. Preluarea pentru uz personal sau comercial a textelor se poate face numai cu acordul scris al autorului și menționarea sursei prin link.
Casa din cuvinte 
Leave a Reply