Mintea parcă mi-e topită de căldură când scriu rândurile astea. Aerul e lipicios și greu de respirat, iar camera mă îmbrățișează sufocant și strâns. Șterg ce scriu și cuvintele nu își găsesc locul, se împiedică unele de altele și scot la iveală fraze butucănoase. Toropeala ultimelor zile de vară îmi ucide concentrarea.
Broboane de sudoare îmi sărută fruntea și le șterg repede cu dosul palmei. Mă străduiesc să merg înainte, să ignor disconfortul, să îmblânzesc cuvintele. Ele însă nu vor să se lase prinse și fug de mine grăbite doar pentru a se topi apoi fierbinți, împrăștiindu-se fără suflu peste tastatură.
🗝DESPRE AUTOR
Antonio Skármeta, autor chilian apreciat la nivel internațional, a scris și a predat atât în Chile cât și în America, iar cărțile sale au fost apreciate, premiate și ecranizate. Cea mai renumită scriere a sa, ”Poștașul lui Neruda”, a fost ecranizată de două ori, a primit o mulțime de premii și este best-seller internațional.
Luna septembrie 1973 poartă în amintire lovitura de stat a generalului Augusto Pinochet. Conducerea democrată a președintelui socialist Salvador Allende ia astfel sfârșit, iar acesta se sinucide. Regimul militar dictatorial al lui Pinochet nu agreează nicio altă opinie politică. Fiind un susținător al lui Allende, Antonio Skarmeta nu mai este în siguranță. Ca să scape cu viață, scriitorul e nevoit să se refugieze în Germania. Se va întoarce ulterior în țară unde locuiește și în prezent alături de cea de-a doua sa soție.
Acestea fiind spuse, hai să pornim în prezentarea cărții de astăzi: ”Dansul Victoriei”. Nu am avut prilejul să văd și filmul deși povestea a fost ecranizată.
🗝SINOPSIS
Din primele rânduri aflăm că: ”De ziua Sfântului Antonio de Padova, pe 13 iunie, președintele a acordat amnistie tuturor deținuților care nu au fost condamnați pentru fapte grave.”
Ca urmare a acestei amnistii este eliberat Angel Santiago, un frumos tânăr de 20 de ani, închis de câțiva ani pentru o ilegalitate înfăptuită mai mult din nesăbuința vârstei: Santiago iubea caii așa că furase unul.
Profită de această amnistie și Nico Vergara Grey, deținut model, sofisticat și de modă veche, renumit în Chile pentru eleganța spargerilor sale de seifuri, a jafurilor fără victime și a încăpățânării de a nu-și turna complicele (deși ar fi putut profita de o reducere a sentinței).
Tot ce își dorește Vergara Grey este să renunțe definitiv la vechile sale obiceiuri ilegale și să se întoarcă la soția și fiul său – ambii înstrăinați de el. Angel Santiago însă are alte planuri și ele îl vizează și pe Vergara Grey! Prima dată, își zice tânărul, îl va ucide pe comandantul închisorii care îl violase împreună cu cei mai înrăiți deținuți, mutilându-i corpul, dar mai ales sufletul. Apoi va da Marea Lovitură și va face rost de mulți bani, iar pentru asta are nevoie să îl găsească pe vestitul Vergara Grey.
Planurile tânărului pot fi însă date peste cap de mai multe piese mișcătoare: Vergara Grey și refuzul lui de a mai intra in joc; Rigoberto Marin – criminalul trimis de comandantul închisorii pe urmele lui Santiago pentru a-l ucide (căci știe că tânărul vrea să se răzbune). Și Victoria Ponce – o fată de 17 ani născută orfană de tată și puternic marcată de uciderea acestuia din motive politice.
Victoria și Santiago se întâlnesc chiar în prima zi de libertate a tânărului. Cei doi se îndrăgostesc, iar Santiago va face tot posibilul să o salveze pe fată din brațele depresiei. Singura salvare pare baletul, căci doar prin dans ea știe cum să existe și cum să se exprime. Victoria visează să danseze pe scena Teatrului Municipal. Deși sunt amândoi foarte săraci, iar visul intangibil, Santiago nu încetează să o încurajeze și să o ajute.
~ Va ajunge Victoria să danseze pe scena dorită? Se va salva ea?
~ Se va îndupleca Vergara Gray să îl ajute pe Santiago să dea Marea Lovitură? Va ajunge înapoi în brațele soției sale?
~ Va scăpa Santiago de ucigașul care e pe urmele lui? Îl va ucide el pe comandantul închisorii?
Toate acestea rămân întrebări la care urmează să răspundă lectura.
🗝IMPRESII
Cartea mă prinde și mi se pare bună, nu mă deranjează nepotrivirea subiectului cu gusturile mele. Stilul este realist și fără prea mult lirism, dar reușesc să pătrund în poveste: văd cu ochii minții, simt atmosfera.
Vreme de peste 100 de pagini (din 300 +) citesc cu mult interes și las cartea din mână o singură dată, doar pentru a continua cu și mai mult aplomb a doua zi.
La un moment dat însă acțiunea începe să treneze, stilul se schimbă, parcă scriitura nu mai curge așa lin și treptat simt că îmi pierd interesul. Ceva nu mai merge. Vreau mult să regăsesc scânteia, dar nu mai reușesc. Îmi pierd conexiunea cu acțiunea și personajele tocmai în momentul în care ar fi trebuit să citesc cu sufletul la gură. Cât timp eroii au gravitat unul în jurul celuilalt -s-au căutat, s-au întâlnit și s-au cunoscut- am fost atrasă. Ceva se schimbă după aducerea lor împreună și lectura nu mai reușește să mă țină prezentă. Prea multe întâmplări, o aglomerare de personaje, unele care până atunci fuseseră abia schițate, o ușoară doză de neverosimil și o împrăștiere a firelor narative în prea multe direcții. Asta spun gusturile mele; premiul primit (Planeta) și parte din părerile unor cititori par să mă contrazică.
Mai mult decât povestea în sine, mi-a plăcut cadrul în care aceasta se desfășoară. M-a atras faptul ca mi-am putut creiona o imagine destul de vie și de clară a unui Chile de tranziție (aflat la câțiva ani după regimul Pinochet). Foarte bine zugrăvită sărăcia, criza, oamenii și forfota orașului Santiago. Case de șomaj, poluare, sărăcie, delicvenți, pornografie, amintiri despre cadavrele celor uciși politic plutind pe râul din oraș.
Într-adevăr, este doar un fundal, dar a fost aspectul cu care am rezonat cel mai puternic, care m-a atras și care m-a intrigat să aflu mai multe. Am citit astfel câteva articole despre regimul militar al dictatorului Pinochet (în funcție între 1973-1990). Vă îndemn să căutați acest subiect. Case ale torturii, un număr impresionant de morți și de dispăruți plus ajutor primit din partea SUA, care își urmărea propriile interese economice prin intermediul lui Pinochet.
Înaintând cu acest Proiect (citesc acum o carte din Africa de Sud și alta din Cambodgia) conștientizez cât de multe atrocități există doar la un pas în urma noastră. Ele încă ne suflă în ceafă căci au avut loc în timpul vieții noastre sau cu puțini ani înainte de a ne naște. Cred că știm prea puține despre ele.
*
În altă ordine de idei, menționez că lectura nu este potrivită decât pentru 18+. Mult sex, pornografie și o exprimare directă, fără niciun fel de ocoliș sau îmblânzire a cuvintelor. Scenele sunt prezentate destul de murdar și fără perdea. Inițial am considerat că fac parte din realismul situației. Vorbim până la urmă de lumea unor foști deținuți, într-un oraș aflat în criză. Scenele, mi-am zis, sunt gândite să accentueze și să adauge realism, să completeze o imagine de ansamblu sumbră; o lume decăzută din grație. Ele continuă să apară însă, cam insistent, chiar și după ce mesajul a fost de mult transmis.
Pe lângă realitatea aspră găsim uneori și momente lirice, filosofice, introspective. Câteodată răsare firav o stare de nostalgie și chiar o anume delicatețe. În toată această lume brută sclipesc uneori trăiri și înțelegeri profunde ale vieții. Rănile se doresc vindecate, visele se vor împlinite. Personajele își caută sensul și calea, au nevoie de iubire și de salvare.
“Cu cât albastrul e mai profund, cu atât oamenii sunt mai atrași de infinit și tind spre puritate și intangibil.” – Vasili Kandinsky (mottoul cărții)
*
În ciuda faptului că ”Dansul Victoriei” nu este una din lecturile mele preferate, rămân totuși curioasă de ”Poștașul lui Neruda”, cartea cea mai bine primită a autorului.
Dacă ați citit ”Dansul Victoriei” spuneți-mi vă rog și perspectiva voastră asupra ei. Sunt elemente de profunzime care mie mi-au scăpat?
Spor la citit și la descoperit,
Andra🌿
Dansul Victoriei, Antonio Skármeta, traducere Alexandra Zachia, Editura RAO, 2011
Content writer: Andra Staicu
Instagram: @casa_din_cuvinte
Facebook: Casa din cuvinte
Acest blog este protejat de Legea Drepturilor de Autor. Preluarea pentru uz personal sau comercial a textelor se poate face numai cu acordul scris al autorului și menționarea sursei prin link.
Casa din cuvinte 
Leave a Reply